Politia din Sangeorz-Bai a fost sesizata de faptul ca angajatul unui bar a fost agresat de persoane necunoscute care i-au sustras si o suma de bani. In urma cercetarilor efectuate s-a constatat insa ca intreaga poveste era o minciuna pentru ca de fapt cel care furase banii a fost tocmai angajatul barului.
Administratorul unui bar din Sangeorz-Bai a facut un inventar in urma caruia mare i-a fost surpriza: din bar lipsea suma de 1800 de lei. Acesta a chemat politia pentru a depune o plangere.
Angajatul barului, Silviu O. de 30 de ani a povestit politistilor ca persoane necunoscute l-au agresat si i-au furat banii.
In urma cercetarilor efectuate, politistii au descoperit insa ca de fapt vinovat de disparitia banilor ar fi chiar angajatul barului care ar fi jucat banii la aparatele de jocuri de noroc din local.
Pentru ca nu avea cum sa justifice lipsa banilor si nu avea de unde sa ii puna inapoi angajatul a inventat povestea cu furtul in speranta ca va scapa basma curata.
Vigilenta politistilor l-a dat insa de gol si acum barabtul este cercetat pentru savarsirea infractiunii de delapidare.