Este povestea unui irlandez care s-a indragostit de Romania inca de la o varsta frageda. S-a mutat in Cluj si apoi in satul Sanicoara langa Beclean si nu regreta faptul ca a renuntat la "tara sa de bastina".
“Cand eram mic, erau niste desene cu doi copii care mergeau cu pluta pe Dunare, prin Delta. De atunci m-am indragostit de Romania si am vrut sa ajung sa locuiesc in aceasta tara” povesteste irlandezul Richard Proctor.
A venit in Romania pentru prima data in 1995, printr-un program al asociatiei “The Serious Road Trip” si a stat doua luni de zile la Botosani, lucrand cu copii.
“M-a fascinat generozitatea locuitorilor din acea zona. Imi amintesc ca aveau apa calda doar dimineata la sase, pentru doua ore. Si intr-una din zile, mai multe persoane au venit si ne-au dat adresele lor de acasa si ne-au invitat sa facem dus daca vrem. A fost incredibil. Ne-a uimit pe toti generozitatea lor” explica entuziasmat irlandezul.
Desi a mai venit periodic in Romania, s-a stabilit la Cluj in 1999, lucrand ca si profesor de limba engleza la Universitatea Babes Bolyai din Cluj.
“Imi placea sa le predau elevilor din acea perioada. Erau curiosi despre tot felul de lucruri. Interesati de numeroase subiecte si era o adevarata placere sa discut cu ei despre arta, dramaturgie, poezie, etc” povesteste plin de elan Richard.
O data cu renuntarea la examenul de admitere la facultate, entuziasmul de a preda a lui Richard s-a stins incet. “Veneau tinerii care aveau bani. Nu mai erau interesati de scoala, pentru ca oricum daca nu luau nota de trecere, platea mamica sau taticul. Nu mai avea rost sa-mi pierd vremea pentru cei foarte putini elevi care erau sincer interesati de scoala” spune nostalgic Richard Proctor.
Irlandezul-bistritean ajunge de la Cluj sa locuiasca intr-o casa in satul Sanicoara, in apropierea Becleanului. “Am aflat de aceasta casa de la un prieten. Imi place foarte mult. Oamenii sunt foarte de treaba, nu este semnal la telefon. Ce-i drept, drumul e mai rau, dar in rest e perfect”.
Viata la tara a fost visul sau de mic asa ca pentru el, secolul tehnologiei si al vitezei este undeva departe. Fara telefon mobil si folosind bicicleta ca sa se deplaseze dintr-o parte in alta, Richard se simte la cei 45 de ani ai sai mai bine ca oricand… Pentru a trai, Richard Proctor se ocupa de traduceri si predarea diferitelor seminarii.
“Ultimele traduceri au fost doua piese de teatru ale lui Vlad Zografi, pentru o profesoara de engleza din America. Am mai tinut si diferite seminarii la facultatea unde am activat ca si profesor” explica Richard.
Pe langa profesor si traducator, Richard Proctor este si circar, fara certificate deoarece atunci cand a facut el cursurile, nu exista posibilitatea obtinerii unuia.
“Cu prietenii mei circari organizam tabere pentru copii. Nu punem neaparat accent pe invatarea unor jonglerii. Noi ii invatam respectul, increderea in sine, munca in echipa. E important procesul prin care trec, nu daca ajung sa devina circari” explica Richard.
Multi insa il cunosc pe Richard ca si “Patrick Omahoney”. “Acesta este numele meu de scena. Eu cant la chitara, mandola, fluier, tobe irlandeze si voce. Stilurile adoptate sunt irlandeza traditional, blues, folk contemporan, dance. Chitara mea este de o varsta cu mine iar mandola implineste 21 de ani in 3 august. Numele de scena l-am primit in 2000 cand am cantat la o festivitate a masteranzilor de la universitate. Dar trebuie sa va spun ca Patrick si Richard sunt doua persoane total diferite” povesteste razand Richard, zis Patrick.
Pe bicicleta si cu instrumentele in spate, colinda tara in lung si in lat, intorcandu-se totdeauna la “oaza sa de liniste” din satul Sanicoara.
Profesorul, traducatorul, circarul si artistul Richard Proctor (Patrick Omahoney) iubeste viata la tara in Romania, nu ar pleca niciodata inapoi de unde a venit si este o dovada vie ca “se poate si fara telefon si masina”, asa cum spune de nenumarate ori si razand dar si sigur pe sine.