Accident în urmă cu puțin timp pe drumul județean care leagă Sigmirul de Blăjeni. Un bărbat de 57 de ani a ațipt la volan și mașina în care se mai aflau între trei femei și un copil a ieșit în decor, s-a dat de două ori peste cap și "a aterizat" pe roți, într-o râpă de 30 de metri.
Șoferul povestește că se întorcea acasă, la Bistrița, de la Dej și că cel mai probabil a pierdut controlul mașinii din cauza oboselii. A fost la muncă azi-nopate și de dimineață a plecat la Dej, cu câteva rude. În timp ce se îndrepta spre Bistrița, într-o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul asupra mașinii care a ieșit în decor.
Mașina s-a dat de două ori peste cap și a ajuns într-o râpă.
Spre locul accidentului au pornit rapid pompierii de la descarcerare, SMURD-ul și două ambulanțe. În mașina avariată se aflau cinci persoane - șoferul, trei femei și un copil de 13 ani. Toți au scăpat cu răni ușoare, șoferul refuzând transportul la spital.
Una dintre femei este suspectă de o fractură la umăr și va fi dusă pentru o examinare la computerul tomograf. Cele trei femei și copilul au fost transporați la spital pentru efectuarea unor investigații mai amănunțite.
Polițiștii au stabilit că șoferul nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.
La această oră macaraua de la tractări auto încearcă să scoată mașina din râpă, polițiștii de la Poliția Rutieră Beclean finalizând cercetările la fața locului.