Un sucevean a trăit spaima vieţii după ce a fost implicat într-un accident petrecut în localitatea Tiha Bârgăului. Omul venea de la Suceava spre Bistriţa şi se pare că oboseala l-a răpus. A adormit la volan, iar maşina pe care o conducea a ieşit de pe carosabil, a ajuns într-un şanţ şi a lovit un stâlp de beton.
Accidentul a avut loc în această după-masă şi a mobilizat medicii de la SMURD, pompierii de la descarcerare şi poliţiştii.
"Este vorba despre un bărbat de 50 de ani din Suceva care se afla singur în maşină. Din primele cercetări reiese că şoferul ar fi adormit la volan, iar maşina a intrat pe contrasens după care a părăsit carosabilul, a ajuns într-un şanţ şi mai apoi a lovit un stâlp de electricitate", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, subinsp. Virginia Roşca.
În urma impactului şoferul a suferit mai multe răni şi a fost preluat de echipajul SMURD care l-a transportat la spital.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a arătat că acesta nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.