Supărați că s-au pomenit cu salariile diminuate în timp ce șefii au beneficiat de creșteri salariale, angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor din întreaga țară amenință cu greva generală și au dat instituția în judecată după ce le-au fost diminuate salariile începând cu luna septembrie ca urmare a unei decizii a Curții de Conturi.
Liderul de sindicat de la Bistrița, Gheorghe Ani spune că au deschis acțiune în instanță doar 98 dintre angajații instituției, cei care au salariile diminuate și sunt afectați de decizia luată de Sistemul de Gospodărire a Apelor.
Pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a înregistrat deja un proces care îi are ca părți pe cei 98 de reclamanți, angajați ai instituției care începând de luna aceasta au rămas fără o parte dintre drepturi, cum ar fi de exemplu, sporul de fidelitate.
În total în Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud lucrează aproape 125 de angajați, însă nu toți au începând din luna septembrie salariile modificate.
Încă de la finalul lunii august, membrii Sindicatului Liber SGA Bistrița-Năsăud au formulat în scris un protest pe care l-au înaintat conducerii Administrației Naționale Apele Române, Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa și Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud prin care solicitau revenirea asupra hotărârii acestora de „diminuare a veniturilor fiecărui salariat în timp ce membrilor Comitetului de Direcție li se suplimentează în mod substanțial veniturile, respectiv cu 20 la sută din salariul de bază al directorului Administrației Bazinale de Apă și respectarea în totalitate a prevederilor contractului colectiv de muncă în vigoare”.
Pentru că astfel de acțiuni au avut loc în toată țara și conducerea Apelor Române nu a luat nicio măsură, în toate instanțele din România au început acțiunile de contestare a deciziilor conducerii SGA.
La Bistrița procesul a fost înregistrat ieri pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud și nu a primit deocamdată primul termen de judecată.
Sindicaliștii s-au plâns și Ministrului Muncii, însă autoritățile centrale susțin că vina ar aparține chiar unor sidicaliști, dar și conducerii SGA care nu ar fi respectat o decizie a Curții de Conturi și că decizia de a diminua salariile angajaților din SGA a fost luată de persoanele aflate în conducerea instiuției, în mod unilateral ca urmare a deciziei Curții de Conturi.
Sindicaliștii bistrițeni vor fi reprezentați în instanță chiar de fostul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, devenit între timp avocat.