Pompierii voluntari din cadrul Primăriei municipiului Bistrița avertizează bistrițenii care vor să își curețe terenurile și să aprindă lemnele și resturile uscate că au nevoie de un permis, eliberat gratuit, altfel amenzile sunt uriașe. Reclamațiile curg și ele gârlă și polițiștii locali amendează pe toată lumea care aprinde focul fără permis.
Anul trecut nu mai puțin de 55 de bistrițeni care și-au curățat terenurile, grădina și miriștile au solicitat Serviciului de Protecție Civilă și Voluntariat pentru Situații de Urgență Bistrița eliberarea unui permis de lucru cu foc. Acesta se dă gratuit tuturor celor care vor să își ardă miriștile, vegetația uscată și resturile vegetale, gratuit, în baza unei cereri depuse la sediul instituției, pe strada Dobrogeanu Gherea nr 15.
Luna aceasta este declarată Luna Curățeniei așa că cei care vor să ardă resturile vegetale au neapărată nevoie de un astfel de permis. Până acum, anul acesta 21 de bistrițeni au solicitat deja pompierilor voluntari emiterea permisului de lucru cu focul. Nu durează decât doar câteva minute, este total gratuit și va scapă de amenzi cuprinse între 1000 - 2500 de lei!
Polițiștii locali nu se joacă când e vorba de nerespectarea acestor prevederi și au aplicat numeroase amenzi celor care și-au aprins focul în grădini sau livezi fără a avea acordul pompierilor, mai ales că reclamațiile din partea vecinilor deranjați de fum nu lipsesc. Cei care solicită astfel de permise trebuie să se adreseze compartimentului de prevenire din cadrul Serviciul de Protecție Civilă și Voluntariat pentru Situații de Urgență Bistrița, detalii putând fi obținute și la telefonul 0263/219897.