Alocaţii de 10 ori mai mari pentru copiii bistriţenilor plecaţi la muncă în străinătate! Bistriţenii care muncesc în străinătate pot solicita alocaţii în statele europene pentru copiii lor. Aceasta este de zece ori mai mare decât cea oferită de statul român.
Aproximativ 700 de copii din judeţul nostru primesc alocaţii din străinătate. Acest drept financiar este acordat celor care lucrează legal în ţările europene. Cele mai multe familii din judeţ care beneficiază de alocaţiile europene muncesc în Germania – 238, Austria – 204, Italia – 106, Irlanda – 73, Belgia – 45.
Conform informaţiilor furnizate de Doru Chiorean, consilier superior la A.J.P.I.S. Bistriţa-Năsăud, beneficiile de asistenţă socială pentru susţinerea copilului şi familiei sunt prevăzute în legislaţia tuturor statelor membre, însă criteriile de acordare şi valoarea lor variază considerabil de la o ţară la alta.
Astfel, dacă în România alocaţia este de aproximativ 10 euro, în ţări precum Germania, Austria, Italia sau Irlanda, aceasta depăşeşte 100 de euro.
În Germania alocaţia pentru primii doi copii este de 164 euro/lună, pentru al treilea copil 170 euro/lună, iar de la al patrulea copil în sus 195 euro/lună.
Austria oferă sprijin copiilor până la vârsta de 26 de ani. Astfel, alocaţia variază între 105 euro şi 150 de euro pe lună, alocaţia crescând odata cu înaintarea în vârstă a copilului.
Italia oferă sprijin financiar în funcţie de câţi membrii sunt în familie. Astfel, familiile cu un copil primesc 137 de euro/lună, familiile formate din 4 persoane (doi copii şi doi părinţi) 260 de euro, iar familiile unde numărul membrilor depăşeşte cinci persoane alocaţia este de 375 de euro pe lună.
Pentru a beneficia de acest drept, bistriţenii trebuie să facă o cerere la instituţiile din ţara în care lucrează şi să completeze un formular european special.