Cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii şi Zilei Internaţionale a Tineretului, în medie zilnic, peste 120 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice şi acţiuni speciale vor acţiona în Bistriţa-Năsăud. 63 autospeciale de poliție, din care peste 25 cu aparate radar - pe şosele.
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muncii şi Zilei Internaţionale a Tineretului, în medie zilnic, peste 120 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice şi acţiuni speciale vor acţiona atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor obişnuite, necesare asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică.
În perioada 28 aprilie - 2 mai a.c., vor fi constituite 242 patrule de ordine şi siguranţă publică, pedestre şi auto ce vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
O atenție deosebită este acordată traficului rutier, fiind luate măsuri pentru prezenţa activă pe principalele drumuri naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere.
Astfel, peste 100 de polițiști rutieri cu 63 autospeciale de poliție, din care peste 25 cu aparate radar, vor acționa pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, dar și pentru sancționarea celor care nu respectă regulile de circulație, punând în pericol siguranța traficului rutier.
Le recomandăm cetățenilor să nu ezite să anunțe Poliția, în caz că sunt victime sau martori ai unor fapte antisociale.
Pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere nedorite, pe parcursul minivacanței de 1 Mai, polițiștii recomandă conducătorilor auto să conducă preventiv.
-
Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.
-
Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.
-
Respectaţi regimul legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
-
Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
Pietonilor le recomandă să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.
Centura de siguranţă poate salva viaţa! Centura de siguranţă constituie un factor de primă importanţă în ceea ce priveşte configuraţia dinamicii accidentelor rutiere. Folosirea centurii de siguranţă este obligatorie.
Ataşaţi-vă centura de siguranţă înainte de plecarea la drum, vă poate salva viaţa în caz de accident! Conducerea unui autovehicul şi alcoolul sunt incompatibile!
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce conducătorul auto a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!
Pentru a petrece în linişte şi siguranţă minivacanța de 1 Mai, Poliţia Bistriţeană recomandă să aveţi în vedere câteva măsuri de autoprotecţie:
-
spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru petrecerea minivacanţei;
-
rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa;
-
închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;
-
nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele „atracţii” pentru hoţi;
-
lăsaţi o lumină aprinsă, eventual un bec cu senzor de mişcare, sau un radio pornit în locuinţă, acestea pot deruta eventuali musafiri nepoftiţi.
Pe perioada sejurului:
-
când ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel;
-
evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare;
-
nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu îi lăsaţi să meargă singuri la cumpărături;
-
banii şi bunurile de valoare pe care nu le aveţi asupra dumneavoastră trebuie păstrate în seiful hotelului;
-
dacă mergeţi la plajă sau la picnic, nu vă lăsaţi bunurile nesupravegheate;
-
nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau celor cunoscuţi ocazional;
-
deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocări;
-
evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate.
Dacă hotărâţi să petreceţi minivacanţa în străinătate:
-
interesaţi-vă din timp cu privire la legislaţia ţării respective, la procurarea adreselor, telefoanelor ambasadelor sau consulatelor ţării noastre din statele respective - informaţii puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Externe - www.mae.ro;
-
verificaţi valabilitatea paşaportului sau a cărţii de identitate;
-
interesaţi-vă de moneda de schimb a ţării de destinaţie şi efectuaţi schimbul valutar înainte de plecare. În cazul în care moneda naţională este greu de achiziţionat, puteţi efectua schimbul valutar în euro sau dolari.
-
dacă urmează să călătoriţi cu avionul, pe eticheta bagajelor dumneavoastră treceţi-vă doar numele şi numărul de telefon (nu şi adresa);
-
manifestaţi prudenţă în alegerea agenţiei de turism de la care urmează să achiziţionaţi biletele pentru sejurul mult visat. Nu vă lăsaţi atraşi de preţurile tentante, întrucât ofertele „generoase” pot fi înşelătoare!
Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112! Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.
În situaţia deplasării în minivacanţă cu autoturismul:
-
atunci când opriţi, fie şi doar pentru un scurt popas, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile;
-
obiectele de valoare lăsate la vedere în maşină (genţi, poşete, telefoane mobile, laptop-uri, camere foto/video, pungi de cadouri) pot fi tentante pentru hoţi;
-
nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante;
-
parcaţi pe cât posibil în locuri special amenajate şi iluminate;
-
manifestaţi prudenţă atunci când vi se solicită ajutorul de către persoane necunoscute.