Criticată și laudată deopotrivă, splendoarea Colibiței a reușit să vrăjească 6 vedete, care au participat la emisiunea „Poftiți la muncă” de la Antena 1. Cele 6 vedete nu prea au apucat să se bucure de peisaj, muncind pentru a îndeplini visul Valentinei, o tânără abandonată din Beclean.
Întreaga țară a avut ocazia să admire luni seara splendoarea lacului Colibița. Asta pentru că Antena 1 a difuzat emisiunea „Poftiți la muncă”, filmată la Colibița. Cele 6 vedete participante, Nea Marin, Liviu Vârciu, Nicolai Tand, Diana Munteanu, Romică Țociu și Lavinia Pârva s-au arătat vrăjite de „marea de la munte”.
„Este pentru prima dată când vin aici. Am auzit atâtea despre zona aceasta și chiar merită să te trezești dimineața aici”, a precizat Nea Marin.
Cei 5 însă nu au avut prea mult timp să se bucure de peisaj, fiind puși la muncă de Nea Marin. Totul a fost făcut într-un scop nobil, îndeplinirea visului Valentinei Bica, o tânără de 30 de ani din Beclean.
Aceasta a fost abandonată de mamă la doar 48 de ore de la naștere în spital. Tânăra a crescut în centrul de plasament din Beclean, dar cu muncă multă a reușit să termine o facultate și un masterat. Valentina povestește că muncea pe timpul verii, pentru a putea să se întrețină pe perioada anului de studiu.
„De la 18 ani am început să țin legătura cu mama mea naturală. Vorbeam zilnic. Am iertat-o că m-a lăsat-o la centrul de plasament. Am început să o îndrăgesc, iar în urmă cu doi ani am aflat că are o boală foarte gravă, care m-a năucit. Mama mea avea cancer. Când s-a stins din viață pentru mine a fost un șoc”, povestește Valentina.
Tânăra s-a refugiat în biserică. Duminică de duminică, aceasta este prezentă la biserică, unde cântă în cor.
Cele 6 vedete și-au pus în cap să o ajute pe Valentina. Pentru asta, cei 6 au coborât o stână din munte și au cărat lemne. În emisiunea din această seară munca va continua. Emisiunea difuzată luni seara o puteți urmări AICI.