In Bistrita sunt 538 de persoane care asteapta sa primeasca o locuinta sociala. Unii locuiesc cu chirie sau locuiesc intr-o casa in care sunt multe persoane ori in locuinte improvizate. Toti asteapta sa primeasca din partea autoritatilor locale o locuinta.
Cei 538 de bistriteni care astepta o locuinta sociala din partea municipalitatii sunt persoane defavorizate care fie locuiesc cu chirie si sufera de vreo boala sau de vreun handicap, fie stau intr-o casa impreuna cu alte 8, 10 sau chiar 12 persoane. Unii stau in garaje, baraci, beciuri sau chiar in padure.
Toti si-au depus actele necesare in vederea obtinerii unei locuinte din partea autoritatilor locale si spera minunea se va intampla candva...
Municipalitatea are obligatia de a acorda locuinte sociale celor care indeplinesc conditiile necesare. Persoanele care pot beneficia de o locuinta sociala sunt chiriasii care trebuie sa evacueze locuinta in care stau pentru ca a fost retrocedata fostilor proprietari, cei care au in intretinere persoane cu dizabilitati, persoanele care au fost persecutate politic, deportate, prizonieri, cu incepere de la 1 Martie 1945, veterani sau vaduve de razboi, urmasii ai eroilor sau urmasilor revolutiei din 1989, persoanele invalide gradul I sau II, persoanele cu dizabilitati si persoanele care provin din institutiile de ocrotire sociala.
In acest moment, in Bistrita se construiesc sapte blocuri in care vor fi amenajate 160 de locuinte sociale. Insuficiente, cererea fiind mult prea mare pentru posibilitatile municipalitatii.