Aproximativ 500 de bilete sunt vândute zilnic de către angajaţii Complexului Balnear „Băile Figa” către iubitorii de tobogane spune primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan. Până în prezent au fost vândute aproximativ 7000 de bilete care au adus la bugetul local al oraşului Beclean suma 70.000 lei.
Toboganele sunt un real succes pentru Complexul Balnear „Băile Figa”! Numărul turiştilor creşte pe zi ce trece şi asta pentru investiţiile care s-au făcut în ultima perioadă în această zonă de agrement. Un surplus de turişti au adus şi cele trei tobogane uriaşe, aduse din Turcia, montate de curând.
Inaugurarea oficială a acestora a avut loc în urmă cu două săptămâni, iar de atunci turiştii se pot distra la maxim folosindu-le. Acces pe tobogane poţi avea doar dacă plăteşti un bilet de 10 lei, bilet la care se adaugă şi cel de la intrare, care este tot de 10 lei.
Primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan, a declarat pentru Bistriţeanul.ro că „zilnic de vând aproximativ 500 de bilete celor care vor să folosească toboganele”. Asta înseamnă că în cele două săptămâni de când au fost inaugurate toboganele au fost vândute aproximativ 7000 de bilete.
Toboganul „kamikaze”, de culoare galbenă este mai interesant, mai dur, iar cel albastru cu alb este „compus”. Acest tip de tobogan are trei piste de coborâre ceea ce înseamnă că poate fi folosit în acelaşi timp de trei persoane. Cel de-al treilea tobogan este alb cu roşu şi este în formă elicoidală.
Toate cele trei tobogane îşi aşteaptă zilnic turiştii dornici de distracţie. La Băile Figa mai pot fi găsite piscine cu apă dulce sau sărată, plaje cu nisip, şezlonguri confortabile, umbrele suficiente, un râu leneş unde pot pluti ore în şir pe colace uriaşe. Preţul de intrare în complex este de doar 10 lei.