ONG-urile au depus 115 proiecte in vederea obtinerii finantarii nerambursabile de la Primaria Bistrita. Dintre acestea, doar 41 au fost acceptate de comisiile de specialitate.
In 2010, municipalitatea a alocat 790.000 de lei pentru finantarea proiectelor depuse de ONG-uri.
Pentru a obtine acesti bani, ONG-urile au depus la Primaria Bistrita 115 proiecte. Cele mai multe au vizat domeniul Culturii si Cultelor (31), Educatie si Sport (cate 20 pentru fiecare sectiune), iar cele mai putine, cel al Relatiilor Internationale (doar 3).
Comisiile de specialitate au decis ca doar 41 au intrunit criteriile cerute pentru a primi finantare. Este vorba despre sase proiecte la sectiunea Educatie si Sport (150.000 de lei alocati in total), doua la Relatii Internationale (60.000 de lei), patru la Protectia Mediului (50.000 lei), trei la Interdisciplinar (25.000 lei), 11 la Cultura si Culte (200.000 lei), patru la Tineret (80.000 lei), sase la Sport (125.000 lei) si cinci la Educatie (78.000 lei).
Consilierii locali au aprobat in cadrul sedintei de astazi finantarea celor 41 de proiecte.