La finele lunii, Inspectoratul Scolar Judetean pune la bataie 275 de locuri de munca ramase neocupate. Este vorba despre cele netitularizabile, dintre care mai bine de jumatate sunt cu norma intreaga.
In perioada 23 - 25 august va avea loc etapa a IV-a de repartizare a locurilor neocupate la catedrele din judet.
“Mai exact, va avea loc repartizarea pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate, in sedinta publica, la nivel judetean, a cadrelor didactice titulare aflate in restrangere de activitate nesolutionata, a cadrelor didactice titulare care solicita detasare la cerere si a suplinitorilor calificati”, spune Mihaela Hiticas, purtatorul de cuvant al ISJ BN.
“Practic, este perioada in care vor fi repartizate posturile ramase neocupate, care sunt netitularizabile in judetul Bistrita-Nasaud. In total, este vorba despre 275 de pozitii, din care 151 sunt posturi complete”, a completat aceasta.
Lista posturilor, care este in curs de actualizare, poate fi consultata pe www.isjbn.ro, la sectiunea Miscarea personalului didactic/Titularizare.