112 masini controlate, 31 de amenzi aplicate si 27 de brazi de Craciun confiscati - acesta este bilantul unei actiuni de control desfasurata ieri de 18 politisti si 8 silviculturi in judet.
"In baza Planului Comun de actiune pe linie combaterii si prevenirii taierilor ilegale de arbori si a Pomilor de Craciun, Serviciul de Ordine Publica impreuna cu Serviciul Rutier, Serviciul de Investigare a Fraudelor, Politia municipiului Bistrita, Politia oras Nasaud si Politia orasului Beclean, impreuna cu posturile de politie subordonate si silvicultori din cadrul ITRSV Cluj si al ocoalelor silvice de stat si private au executat o actiune pe linie de silvicultura pe Vaile Somesului, Ilvelor, Salautei, Bargaului, Budacului si Ilisua" se arata intr-un comunicat remis presei de IPJ BN.
Oamenii legii au controlat 112 masini si au aplicat 31 de amenzi in valoare toata de 6720 lei.
Totodata, au fost gasiti la Beclean, intr-o autoutilitara si confiscati 27 de pomi de Craciun in valoare totala de 810 lei.
"Pomii de Craciun erau transportati intr-o autoutilitara condusa de numitul Iulian B. din com. Nuseni, si nu au avut aplicate pe ele sigilii crotalii. Conducatorul auto a fost oprit in trafic in Beclean, politistii intocmindu-i proces verbal de constatare a contraventiei conform art. 19/1/c din Legea 171/2010, dispunandu-se totodata retinerea in vederea confiscarii a celor 27 de pomi care au fost predati in custodie pe baza de proces verbal Ocolului Silvic Beclean" se mai arata in comunicatul IPJ.