Municipalitatea are in plan sa amenajeze un sens giratoriu la intersectia strazilor Subcetate cu Drumul Cetatii (drumul de centura). Pentru aceste lucrari au fost alocati de la bugetul local 266.129 de lei.
In prezent la intersectia strazilor Subcetate cu Drumul Cetatii exista un semafor. Insa acesta nu face fata traficului aglomerat din acea zona.
Pentru a fluidiza traficul, autoritatile locale au decis ca cea mai buna alegere ar fi amenajarea unui sens giratoriu.
Astfel, cu un buget de 266.129 de lei municipalitatea va amenaja noul sens giratoriu. Mai exact, cu acesti bani va fi largita intersectia, se va extinde podul din apropiere, va fi montata insulita centrala si insulitele de dirijare, va fi refacut parapetul de sub pod, vor fi trasate marcajele rutiere specifice sensului giratoriu, etc.
Pentru atribuirea lucrarilor va fi organizata in data de 9 septembrie o licitatie publica iar castigatoare va fi desemnata firma care va face oferta cea mai mica din punct de vedere economic.
Lucrarile vor trebui finalizate in termen de maxim 6 luni de zile de la data semnarii contractului. In prezent in municipiul Bistrita exista 16 sensuri giratorii.