Numarul bistritenilor care beneficiaza de ajutor de la stat pentru incalzirea locuintelor cu lemne a scazut considerabil in aceasta iarna comparativ cu anii trecuti. Daca in iarna 2009-2010 au fost 40.537 de bistriteni care primeau ajutor de la stat pentru incalzirea locuintelor in iarna anului 2010-2011 numarul acestora a scazut la 14.822.
In aceasta iarna guvernantii au introdus noi criterii de acordare a subventiilor pentru incalzirea locuintelor pe timp de iarna cu lemne. Din cauza masurilor drastice impuse de guvernanti multi bistriteni au fost nevoiti sa renunte la acest ajutor din partea statului.
Persoanele care isi intocmesc dosarul pentru a beneficia de subventii de la stat pentru incalzirea locuintelor pe timp de iarna cu lemne trebuie sa nu detina mai mult de trei bovine, cinci porci, 20 de oi sau capre sau peste 15 familii de albine. La fel, nu mai primesc subventii nici cei care detin masini cu motoare de peste 1,6 litri, depozite bancare ce depasesc 3.000 lei sau terenuri mai mari de 1.000 de metri patrati.
Nici cei care detin utilaje de prelucrat lemn, precum gater, drujba sau alte utilaje nu mai pot beneficia de astfel de ajutoare.
Din acest motiv multi bistriteni nu s-au mai incadrat si nu au mai putut primi bani de la stat pentru a-si incalzi locuintele cu lemne.
Daca in iarna anului 2009-2010 au fost 40.537 de bistriteni care au beneficiat de subventii de la stat pentru a-si incalzi locuintele, numarul acestora a scazut la mai mult de jumatate ajungand la 14.822 de bistriteni in iarna anului 2010-2011.
Conform directorului Agentiei pentru Prestatii Sociale Bistrita-Nasaud, Doina Sigmirean, comunele in care cei mai multi localnici nu au mai beneficiat de subventiile de la stat pentru incalzirea locuintelor cu lemne sunt: Tiha Bargaului (1.261), Teaca (1.025), Caian (740), Maieru (653), Sieut (632), Nimigea (602).
Pe raza judetului, in iarna anului 2009-2010 de la bugetul de stat s-au acordat subventii pentru lemn in valoare de 1.677.414 lei pe cand in iarna acestui an statul nu a mai cheltuit decat 610.328 lei pentru aceste ajutoare.