Angajatii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bistrita-Nasaud au facut fericiti in urma cu putin timp 24 de persoane varstnice cazate la Caminul de Batrani din Bistrita. Acestia le-au dus pachete cu produse alimentare, de igiena si imbracaminte.
Batranii sunt impartiti in doua sedii pana la finalizarea Caminului de batrani de pe strada Mihail Kogalniceanu.O parte dintre ei stau pe strada Dornei, unde sunt cazati 11 barbati, iar femeile, 13 la numar, se afla in cladirea de pe strada Independentei.
Cu ocazia sarbatorilor importante din timpul anului angajatii ISU BN, oameni cu suflet mare, fac cadouri atat familiilor nevoiase , copiilor dar si batranilor care nu au o stare materiala buna.
Lunar pompierii bistriteni strang cate o suma modica de bani pentru a putea face fericite persoanele nevoiase. Angajatii ISU BN au fost astazi prezenti la Caminul de Batrani din Bistrita.
Aici sunt cazate 24 de persoane, 13 femei si 11 barbati, cu varsta cuprinsa intre 54 si 105 ani. Pachete pe care le-au dus astazi angajatii ISU BN contin produse alimentare, de igiena si imbracaminte.
Batranii care sufera de diabet au primit produse alimentare care nu contin zahar. Batranilor li s-a putut citi cu usurinta pe chipuri fericirea si au multumit cu lacrimi in ochi angajatilor ISU BN pentru gestul pe care l-au facut si pentru faptul ca si-au indreptat gandul si spre ei.
Cel mai varstnic barbat aflat in Caminul de Batrani Bistrita are 105 ani. La varsta inaintata pe care o are batranul nu si-a pierdut simtul umorului si nici nu vrea sa renunte la lupta cu viata prea curand.