Poluări grave în aria naturală protejată Sit Natura 2000 „La Sărătură” situată în vecinătatea localității Blăjenii de Jos - anunţau recent cei de la GAL „Ruralis” care au identificat în zonă un depozit ilegal de gunoi. Garda de Mediu a făcut un control în zonă şi a decis să amendeze firma care a aruncat gunoiul în aria protejată.
În urma sesizării făcute de Asociaţia GAL Ruralis, Garda de Mediu a efectuat o verificare în teren în zona menţionată şi a constatat că o societate comercială care deţine o fermă de găini ouătoare – a depozitat necorespunzător dejecţiile rezultate din activităţile sale.
Este vorba despre circa 20 de mc de deşeuri aruncate pe teritoriul ariei natural protejate Sit Natura 2000 – La Sărătură, care este şi păşune comunală, în imediata vecinătate a şoselei care leagă localităţile Blăjenii de Jos şi Tărpiu, pe partea stângă.
„Titularul activității a motivat faptul că - datorită intemperiilor şi condiţiilor grele de acces pe terenurile proprietate privată din vecinătatea fermei - a depozitat temporar dejecţiile lângă şosea, neştiind că terenul se află în perimetrul ariei naturale protejate Sit Natura 2000 – La Sărătură.
Menționăm că la data controlului, deşeurile au fost ridicate şi transportate pe terenul proprietate, la fața locului au rămas urmele și mirosul specific de amoniac.
S-a stabilit ca masură interzicerea depozitării deşeurilor provenite din fermă, pe amplasamente neautorizate.
Societatea a fost sancționată contravenţional cu 20.000 de lei - pentru nerespectarea Legii 211/2011 privind regimul deşeurilor, art.61 alin.1 lit. a”, se precizează într-un comunicat al Gărzii de Mediu.
Mai multe detalii despre întreaga poveste puteţi citi accesând linkul de mai jos:
PERICOL: Aria protejată „La Sărătură” este poluată de pui de găină în descompunere!