20 de studenți din 5 județe au fost condamnați vineri la închisoare cu suspendare pentru consum și trafic de droguri. Jumătate din ei erau din Bistrița-Năsăud, în special din orașul Beclean. Tinerii sunt obligați să urmeze un program de consiliere anti-droguri, dar și să presteze muncă în folosul comunității
Aceasta a fost una dintre cele mai mari rețele de traficanți și consumatori de droguri identificată și destructurată de către polițiștii clujeni. Cei 20 de studenți care și-au primit vineri pedeapsa își desfășurau activitățile atât în orașele de domiciliu, cât și în Cluj-Napoca, unde studiau.
Potrivit oradecluj.ro, cei 20 de tineri care provin din Cluj, Mureș, Bistrița-Năsăud, Alba și Maramureș au primit pedepse cuprinse între un an și jumătate și trei ani de închisoare cu suspendare.
De asemenea, aceștia au fost obligați de către judecători să urmeze servicii de consiliere antidrog și să efectueze muncă în folosul comunității de până la 100 de zile. Jumătate dintre studenți sunt din Bistrița-Năsăud, majoritatea din Beclean. În urma perchezițiilor, anchetatorii au confiscat aproape 100.000 de lei, dar și kilograme bune de droguri. Substanțele interzise ajungeau în special la studenți și chiar la elevi minori.
Rețeaua era într-o continuă expansiune, traficanții încercând să coopteze în permanență alte persoane.
„Din amsamblul probatoriu administrat până în prezent în cauză, a rezultat faptul că, în perioada toamna anului 2013 – toamna anului 2014, cei zece (n.r. inculpații din Bistrița-Năsăud) au acționat ca și o amplă rețea de distribuție a drogurilor de risc, cu multe ramificații, fiind implicate peste 15 persoane ca și dealer, care își desfășoară activitatea pe raza județelor Cluj și Bistrița-Năsăud, cu precizarea că fiecare are mai multe surse de droguri, fiind la rândul său furnizor pentru ceilalți și marea majoritate din aceștia au proprii consumatori care le asigură „piața de desfacere”, mai spun cei de la oradecluj.ro