Convenţia asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, semnată la Ramsar, în Iran, în 1971 a stabilit data de 2 Februarie ca Zi Mondială a Zonelor Umede.
Obiectivul declarat al Convenţiei a fost acela de a conserva zonele umede, fauna şi flora, datorită importanţei lor ecologice, economice, ştiinţifice şi recreative. Până la sfârşitul anului 2012 pe lista Ramsar au fost înscrise 2065 zone din 163 ţări.
Zonele umede sunt habitate naturale cu funcţii vitale în reţeaua naturală a apelor de suprafaţă şi subterane, iar conservarea lor trebuie tratată cu deosebită importanţă. Ele fac trecerea de la mediul terestru la mediul acvatic, fiind cele mai productive habitate naturale.
În decursul timpului, Conventia Ramsar asupra zonelor umede a reliefat rolul important pe care-l ocupă populaţia în conservarea acestora. România a aderat la Convenţia de la Ramsar în anul 1991, până în prezent, fiind desemnate 12 situri Ramsar, dintre care Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, fiind cea mai mare din România şi Europa.
Anul 2013 a fost desemnat ca An Internaţional ONU pentru Cooperare în domeniul Apei, iar, în acest context, tema Zilei Mondiale a Zonelor Umede a fost „Zonele Umede au grijă de apă!”.
Cu această ocazie a fost subliniată importanţa conservării şi utilizării durabile a zonelor umede pentru realizarea unui management durabil al apelor. Trebuie pus accent pe ceea ce putem face noi toţi, la toate nivelurile: local, regional şi global, pentru a proteja ecosistemele şi apele din zonele umede atât pentru beneficiul oamenilor cât şi al naturii.
Pentru a marca acest eveniment, AGENŢIA pentru PROTECŢIA MEDIULUI BISTRIŢA –NĂSĂUD, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistriţa, au organizat în data de 1 februarie 2013, la Centrul de Informare şi Educaţie ecologică „Şcoala Verde”, din Bistriţa o serie de activităţi educative adresate elevilor clasele a-IV-a C de la Colegiul „Andrei Mureşanu” din Bistriţa şi a-III-a B de la Şcoala Generală nr. 1 din Bistriţa.
Reprezentanţii APM au prezentat, într-un limbaj accesibil elevilor, importanţa zonelor umede şi necesitatea conservării lor. De asemenea, printr-o prezentare Power –Point, copiii au făcut cunoştinţă cu personajul Flopi din materialele educative puse la dispoziţie de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
DIRECTOR EXECUTIV
biolog chimist Sever Ioan ROMAN