Persoanele cu venituri reduse primesc si in acest an ajutoare alimentare din partea Uniunii Europene. Bistritenii care au dreptul la aceste alimente pot intra in posesia lor pana la sfarsitul anului. Sunt oferite aproximativ 35 de kilograme de alimente pentru fiecare beneficiar.
De cativa ani in judetul nostru ajung ajutoare alimentare din partea Uniunii Europene. Aceste produse sunt destinate persoanelor cu venituri reduse. Produsele oferite gratuit se gasesc pe strada Independentei la Cantina de Ajutor Social a municipiului.
Bistritenii isi pot ridica alimentele intre orele 8.30 si 14.00 de luni pana joi, iar vinerea alimentele sunt distribuite intre orele 8.30 si 13.00.
“De aceste produse beneficiaza pensionarii care au sub 400 de lei, persoanele cu handicap de gradul I si II, persoanele care au somaj si cele care au ajutor social. S-au adus pachete, pana in prezent, pentru 3320 de beneficiari iar in curand urmeaza sa mai fie aduse aproximativ 2230 de pachete cu alimente. Pana acum majoritatea au venit sa isi ridice ajutoarele. Se vor mai aduce alimente deoarece actiunea este pana in decembrie-ianuarie” a declarat pentru Bistriteanul.ro gestionarul care se ocupa de distribuirea produselor de la Uniunea Europeana, Gavril Gotea.
Bistritenii cu venituri reduse primesc faina alba, faina de malai, orez, biscuiti, paste fainoase si lapte praf care cantaresc in total aproximativ 35 de kilograme.
“Se ofera sase produse: treisprezece kilograme de faina alba, noua kilograme de faina de malai, opt kilograme de orez, un kilogram de biscuiti, doua kilograme de paste fainoase, un kilogram si jumatate de lapte praf. Sunt cam 160-170 de tone in total. Anul trecut am avut 260 de tone deoarece au fost mai multi someri” a mai precizat Gavril Gotea.
Mariana Nasaudean