În această dimineaţă, poliţiştii de investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud au efectuat 13 percheziţii la mai multe imobile şi sedii de firme, deţinute de persoane suspectate de contrabandă.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al D.I.P.I..
La acţiune au participat şi poliţişti ai Serviciilor de Ordine Publică, Criminalistic, din cadrul Poliţiei Năsăud şi Secţiei 6 Poliţie Rurală.
Poliţiştii au urmărit depistarea a 12 persoane suspectate că, din luna aprilie 2013 şi până în prezent, au introdus şi comercializat în ţară, din Ucraina, fără drept, produse accizabile (ţigarete).
În urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate şi ridicate în vederea confiscării produse accizabile în valoare de 20.076 lei deţinute fără documente legale de provenienţă (1.081 pachete ţigări în valoare de 10.800 lei, 188 litri alcool etilic alimentar, în valoare de 8.347 lei şi 169 litri benzină).
Totodată, a mai fost ridicată în numerar şi suma de 19.473 lei.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a acelor implicaţi, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin parchetul competent.
Biroul de presă al IPJ BN