Bistritenii sunt invitati timp de patru zile la 100 de minute de muzica la Sinagoga Bistrita. Cele patru concerte fac parte din editia a VI-a a Cursurilor de Vara pentru Flaut si o aduce in fata publicului pe bistriteanca Ana Oltean.
Editia a VI-a a Cursurilor de Vara pentru Flaut este in plina desfasurare! Inca din 17 iulie, 25 de cursanti si patru profesori renumiti, descopera frumusetea muzicii cantata la flaut.
In cadrul acestor zile de studiu al muzicii, cursantii si profesorii organizeaza pentru bistriteni patru seri cu 100 de minute de muzica.
Astfel, in aceasta seara, la ora 19.30 va avea loc primul concert sustinut de Cvartetul de Flaut “Flute Cle”, in 22 iulie de la ora 19.30 va avea loc concertul sustinut de profesori, in 26 iulie de la ora 16.00 va avea loc pre-concertul participantilor iar in 27 iulie de la ora 19.00, concertul participantilor.
Toate “minutele de muzica” vor fi sustinute la Sinagoga Bistrita. Acest eveniment o aduce pe scena pe Ana Oltean, originara din Prundu Bargaului si plecata de cativa ani in Elvetia.
Ea a inceput sa cante la flaut cand avea 10 ani iar acum este solist la flaut al Academiei de Arte din Berna, castigand in tot acest timp numeroase premii si diplome si cantand alaturi de mari orchestre cu renume mondial.