Pentru că au înjurat, şi-au parcat maşinile în locuri nepermise, au aruncat deşeuri nealimentare în spaţiul public şi au consumat băuturi alcoolice – bistriţenii au fost amendaţi de jandarmi în mini-vacanţa de Rusalii. AFLĂ câţi bani au avut de scos din buzunar cei care nu au respectat legea:
În ultimele 3 zile, jandarmii s-au aflat în mijlocul cetăţenilor care au petrecut mini-vacanţa de la acest sfârşit de săptămână, asigurând măsurile de ordine publică la manifestările cultural-artistice organizate în unele localităţi din mediul rural, în municipiu, dar şi în zona montană Rodna şi Piatra Fântânele.
La toate aceste manifestări, cetăţenii au dat dovadă că ştiu să sărbătorească fără a crea probleme privind tulburarea ordinii în spaţiul public, cu mici exccepţii.
Astfel, în perioada menţionată, jandarmii au aplicat sancţiuni în valoare de 3.250 de lei şi 7 avertismente scrise pentru abateri de la legislaţia în vigoare pe linia ordinii şi liniştii publice.
Dintre contravenţiile constatate, amintim: adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare, parcarea unor autovehicule în loc nepermis, aruncarea unor deşeuri nealimentare în spaţiul public, consumul de băuturi alcoolice în spaţiul public neamenajat, atragerea de persoane de sex opus pentru întreţinerea de raporturi sexuale cu scopul obţinerii unor foloase materiale, cerşetoria, tulburarea ordinii publice, dar şi provocarea unor scandaluri.
Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul