Un fan înfocat al fotbalistelor de la Prundu Bârgăului s-a încins prea tare la meciul de sâmbătă. A intrat pe teren, iar în apărare au intrat imediat jandarmii și au oprit atacul fanului, eliberând rapid suprafața de joc. Cum jandarmii nu dau cartonașe, fanul s-a ales două amenzi și un avertisment.
Sâmbătă a avut loc meciul de fotbal feminin dintre ACS Heniu Prundu Bârgăului şi ASA Târgu Mureş, unde jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa au asigurat măsurile de ordine publică.
”Înainte de începerea partidei, D. G., de 46 de ani din Prundu Bârgăului, a pătruns în vădită stare de ebrietate în arena sportivă şi a adresat cuvinte şi expresii jignitoare forţelor de ordine, încălcând astfel prevederile art. 20, lit. c şi n, din legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive. De asemenea bărbatul a refuzat să îşi decline identitatea, în conformitate cu legea nr. 61 din 1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu toate că deţinea asupra sa cartea de identitate.
Pentru cele trei fapte bărbatul a fost sancţionat cu câte 300 de lei amendă, respectiv cu avertisment scris. Totodată acestuia i-a fost aplicată şi măsura complementară de interzicere a accesului la competiţiile sportive pentru o perioadă de 6 luni” - informează biroul de comunicare al Inspectoratului Județean de Jandarmi.