Pe Nuţu îl întâlneşti oriunde: pe uliţă, prin câmp, în faţa magazinului sau îl auzi seara fluierând vesel sau cu jale. Are zâmbetul pe chip, oricât ar fi de obosit. La el, meseria-i meserie şi distracţia-i distracţie!

- Săru-mâna, doamnă!

- Bună seara, Nuţule, de unde vii? Unde ai lucrat?

- Pe oriunde, doamnă! Unde mă cheamă, acolo mă duc. Că de mâncare trebe, bani la copii, iară... Ştii dumneata!

Pe drum trece un tractor, huruind puternic. Nuţu întoarce capul, apoi mă întreabă:

- Îl vezi, doamnă, îl vezi pe ăsta care o trecut cu tractoru'? Nu ştii niciodată când voroveşte în glumă şi când îi serios. Io îl ştiu. Îl ştiu demult... Amu' conduce tractoru' lui Ilie. Nu-i a lui, lucră cu zâua şi el... Nu-i din sat de la noi... Da' şi eu ştiu conduce tractoru'. Am carnet de şofer.

- Tu, Nuţu? N-am ştiut!

- Eu l-am luat cân' am fost tânăr, în armată. Io ştiu cum l-am luat...

Dacă te uiţi la el, la cel ce vorbeşte, îţi vine să-i zici: Mă, tu, care munceşti cu ziua, pe-unde apuci, tu ai permis?

Cine i-o fi dat lui permisul? Şi la ce-i bun?

- Tu, Nuţu, ai permis?

- Păi, bine, cum să n-am? L-am luat cât am fost cătană. Da' ştii cum l-am luat? Greu. Greu... N-am avut carte, din care să cetesc regulile. Cine avea îi trebuia lui. Nu mi-o dădea şi mie. Învăţau ei, fiecare... Eu, ca să pot ceti, mă ceream să fac de gardă, noaptea, cât ei dormeau. Aşa, eu citeam, eu notam...

- Da' ai condus, după armată?

- N-am condus că am fost odată bat şi l-am băgat pe foc... permisu'... Da' pe-ăsta care o trecut, l-ai văzut, doamnă? Am lucrat cu el... demult... demult. Odată, ne-a picat să facem un ghişeft, să ducem o remorcă de cărămidă la unul din satul vecin. Lucram împreună. Cu cât? Cu o găleata de vin. Şofer... Sile. Întâi, plata, apoi, cuvântul: punem noi găleata cu vin în mijlocul mesei, bem cât putem- că nu poţi să bei aşa, de-odată, mai mult de trei pahare. Bem tăţi lucrătorii, laolaltă. Cel mai mult, o băut Sile. Îl vedeam că tot râde, dar nu ştiam cât o drojdit, săracu'. Hotărât, porneşte cu marfa, la casa omului.

- Mă duc să duc comanda acasă, la om!

- Cum să meri aşa băut, mă Sile? Dacă te prinde miliţia, te leagă. Da' nu numai că te leagă, dar îţi dă şi un toc de bătaie, să-l pomeneşti pe miliţian. Eu aşa am păţit şi de atunci nu mai vad nimic cu ochiul ăsta!

- Taci, mă Nuţule, nu minţi, că eu, de când te ştiu, esti orb. Orb şi năuc... completează colegul, Gherasim.

- Şi ce-i cu Sile?

- Mă, pe Sile nu l-o prins miliţia atunci băut, măcar că o trecut de două ori prin dreptul ei: şi când o mers, şi când o venit. O dus cărămida în satul vecin şi la întoarcere o oprit să ia de ocazie ceva oameni, din drum.

Mişca volanul şi cânta, iar cu o mână ridica sticla de vin şi bea. Era bat, nu se făcea!

- Şi?

- Şi, din drum îi suie în cabină pe doi: un bărbat şi o femeie. Femeia suie prima. Bărbatul, după. Nu, nu erau împreună. Aşa s-o nimerit. Erau din acelaşi sat şi o venit cu o altă ocazie, până aici.

- Până la intersecţie?

- Da, până la intersecţie. Sile se uită la ei şi îi întreabă: Uitaţi-vă bine, nu vine nimic, din dreapta?

Omul din maşină se uită la şofer şi se întreabă în gândul lui: ce şofer îi asta, care se uită în cabină şi nu în oglinda maşinii?

- Nu vine nimica, numa' una mică!

- Păi ori vine, ori nu vine: nu că numa' una mică...

Omul se uită mirat: Care din ei e şoferul?

Sile ia sticla de vin, mai be de câteva ori, apoi începe a hori. Bărbatul pricepe şi începe să-i fie frică.

- No, măi oameni, până unde vă duc?

- Numa până aici, aproape în capătul satului, că vrem să ajungem la tren. Dar nu era niciun tren la ora aia şi Sile o ştia prea bine. Era cum îi mai rău...

- Eu nu vă las în capătul satului, eu vă duc până în celălalt capăt de sat, la balastieră. Auzit-aţi? De murim, să murim tăţi!

De murim, să murim tăţi...!

Bărbatul face ochii mari. Începe a-şi şterge sudoarea de pe frunte. Pricepe că orice ar zice, e de rău. Frica îi cuprinde sufletul.

- Vai, domnu' şofer, fă bine şi opreşte, că tare mă doare stomacul! Nu mai pot! Trebe să cobor!

- De murim, să murim tăţi! Nu se poate altfel...! zice sobru Sile, trăgându-i cu ochiul femeii, ce stătea între ei, pe bancheta maşinii. Culmea, ea nu zicea nimic! Oare, de ce? Sile-i mai trăgea cu ochiul, pe ascuns şi-i făcea semne.

- Domnu', fă bine şi opreşte, că nu mai pot! Mă doare stomacul şi îi musai să cobor. Altfel, pot păţi ceva, aici, în maşină la dumneata! îi repetă mereu omul, ţinându-se de mânerul uşii.

Omul îi povesteşte lui Sile o întâmplare adevărată, pe care o auzise şi el. Putea păţi şi el ca acela... Numai că Sile nu-l auzea... Transpiraţiile reci îi stăteau pe fruntea caldă, precum boabele de struguri.

Sile nu mai are încotro. Opreşte. Omul coboară, trântind uşa cu sete, fără să-i plătească, abia îngânând un – Mulţam fain!

- Lui Sile i-o ieşit planul, cum o vrut, adaugă Nuţu, lămurindu-mă. Dintr-o dată, nu mai pare aşa băut. Femeia se trage pe scaunul gol, de lângă uşă.

- I-o fost tare rău la bietul om! Cine ştie ce l-o fi apucat?

- Da, îl cunoşti?

- Îl cunosc că-i din sat de la noi, din vârful muntelui. Am nimerit de-odată când am trecut dealu', cum îi la noi... Am trecut pe jos, printr-o margine de pădure, că aşa-i acolo...

- Singuri? De cu noapte? Prin pădure?

- Sânguri, dară, numai să ferească Dumnezeu să afle barbatu-meu, că mă omoară, nu alta! I-am spus să nu zâcă la nime', că a meu îi nebun...

- Bine, da, dumneata, unde meri?

- Mă duc la târg, că am ceva de târguit.

- Şi cu ce te-ntorci?

- Cu ce o da Dumnezeu! Doară, atâta lume umblă azi aşa... Am mai fost dată trecută. Am fost la doftor, cu o vecină bolnavă, singură... săracă... Ne mai ajutăm între noi că, ce să faci? La întoarcere, pe maşină, din oraş, eram trei femei şi cu şoferu, patru. Da' una era doamnă. Mai tânără... L-am rugat pe şofer să ne-aducă până sub sat măcar, că femeia asta-i beteagă şi că venim de la doctor:

- Cât îţi trebe, domnule, până în sat?

- Fără zece lei, nu vă duc! zice şoferul, gras, blond, bruscându-şi nervos hârbul de maşină, hodorogit. N-ai fi zis că n-a mai circulat pe drumuri neasfaltate.

- Păi, n-avem numa' şapte lei, că i-am dat pe tăţi la doftor şi pe medicamente... Şi ia, femeia asta-i beteagă. Cum oi duce-o pe jos, încă trei kilometri? Pe bujala asta...

- N-am ce face, maşina nu mere cu apă şi gata. Îi trebe benzină şi benzina-i bani! S-o scumpit iară...

Doamna din dreapta, ascultă discuţia apoi zice:

-Auzi, nene, mai ia de la mine patru lei, nu trei, cât ai cerut, dar nu care–cumva să laşi femeile astea în drum că nu ştiu ce fac cu dumneata, dacă aflu! Dacă mai vrei bani, îţi mai dau... Da' nu care-cumva să faci altfel! Îţi iau numărul de la maşină...

- Vai, doamnă, da ni-i ruşine! Cum să-ţi trimitem banii?

- Nicicum. Să fiţi sănătoase! Doamne-ajută!

- Şi, domnu' şofer, continuă femeia luată de Sile în maşină, să ştii că doamna aceea, cumsecade îi de-aici, din sat de la dumnevoastră.

- O fi, o fi...! Dar, vaiiii! Am făcut pană! Trebe' să cobori aici, între sate, n-ai ce face! Trebe să schimb cauciucul! Trebe să cobori!

- Să cobor? ÎhÎ... Să cobor? Las că vă ştiu eu pe tăţi! Să cobor? La tăţi vi se strâcă maşâna-n drum, unde-i mai pustiu... Ci-u-aţi de minune să ciţi, de bărbaţi! Ardea-ar pcelea voastră încă... de golani!, suduie femeia în timp ce o lua la fugă, înnodându-şi năframa, mergând grăbită, pe marginea drumului, întorcând din când în când, capul după Sile.

Dădea din mâini agitată, de parcă ar fi muşcat-o un roi de albine...

Numa' că el cânta de zor, liniştit, meşterind la roata maşinii, fără să audă refrenul unor cuvinte de laudă...

-No - aesta-i Sile, care o trecut cu tractoru', doamnă! mă lămureşte Nuţu.

Foto Robert Kovacs