Hoaţă de tânără! O puştoaică de 16 ani a furat mai multe bijuterii dintr-o casă aflată în localitatea Rebrişoara, însă nu a apucat să se bucure prea mult de pradă, pentru că a fost prinsă de poliţiştii care încearcă să afle dacă a mai comis şi alte infracţiuni.
La data de 6 octombrie a.c., poliţia a fost sesizată de o femeie, în vârstă de 49 de ani, din Rebrişoara, despre faptul că, în timp ce a fost plecată de la domiciliu, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa, pe uşa închisă dar neasigurată, de unde au sustras bijuterii din aur, în valoare de 8.500 de lei.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, la scurt timp reuşind să identifice persoana bănuită de comiterea furtului, în persoana unei minore, în vârstă de 16 ani, din comuna Panticeu, judeţul Cluj.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate, iar bijuteriile sustrase au fost restituite persoanei vătămate. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a întregii activităţi infracţionale a minorei.