La prima ora a dimineţii medicii au fost puşi în alertă după ce un tânăr de 22 de ani a pierdut controlul maşinii şi s-a lovit de un cap de pod. Acesta a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Bistriţa.
Accidentul a avut loc în localitatea Galaţii Bistriţei chiar la prima ora a dimineţii. Tânărul era din comuna Subcetate din judeţul Harghita şi venea dinspre Teaca spre Bistriţa când s-a produs accidentul.
Lipsa de atenţie era sa-l coste viaţa pe tânărul şofer. După primele cercetări, poliţiştii au constatat faptul că tânărul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar din cauza asta maşina a derapat, a ieşit de pe drum şi s-a izbit de un cap de pod. Din nefericire, în urma accidentului tânărul care se afla la volanul maşinii a suferit răni grave şi a fost transportat de urgenţă la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
Asupra şoferului a fost întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
foto arhivă