Personalul medical de la Ambulanţă se luptă să salveze viaţa unui adolescent care a fost lovit în urmă cu puţin timp de o maşină. Accidentul s-a petrecut în localitatea Uriu şi din primele informaţii victima ar fi grav rănită şi inconştientă.
Deocamdată nu se ştie exact ce s-a întâmplat şi nici cum a fost lovit băiatul de maşină, însă cert este că impactul a fost destul de puternic iar victima, care are 16 ani, este în stare foarte gravă.
UPDATE: 10.48
Victima a fost preluată de un echiaj medical care se îndreaptă spre Beclean unde în scurt timp va ateriza un elicopter SMURD care îl va duce pe copil la o clinică de specialitate.
UPDATE: 10.59
Accidentul a avut loc la aproximativ 10-15 metri de o trecere de pietoni. Victima a traversat strada printr-un loc nepermis şi fără să se asigure. Şoferul, un bărbat din Negrileşti, spune că era în depăşire în momentul în care s-a petrecut accidentul şi că l-a observat pe băiat mult prea târziu.
Imediat după impact rudele victimei au ajuns la locul accidentului. Oamenii au fost violenţi cu şoferul implicat în accident, însă norocul acestuia a fost că în zonă au apărut în scurt timp şi poliţiştii.
Cercetările continuă, iar şoferul implicat în accident se va alege cel mai probabil cu un dosar de cercetare penală.
UPDATE: 11.36
În ciuda efoturilor depuse de cei de la Ambulanţă şi SMURD rănile suferite de băiatul accidentat au fost mult prea grave şi acesta nu a mai putut fi salvat.