Un bărbat de 36 de ani a avut parte, în această seară, de un sfârşit tragic după ce maşina în care se afla a lovit o căruţă. Aflat pe scaunul din dreapta, omul a fost lovit de lemnele care se aflau în căruţa oprită pe drum şi nesemnalizată. În căruţă se aflau doi fraţi, de 13, respectiv 15 ani.
Pompierii de la descarcerare, un echipaj SMURD şi poliţiştii au fost solicitaţi să intervină în această seară la un accident care a avut loc pe drumul ce face legătura între Şintereag şi Şieu Odorhei. Un autoturism Logan, în care se aflau trei persoane, a lovit o căruţă oprită pe marginea drumului.
În urma impactului, pasagerul aflat pe scaunul din dreapta, un bărbat de 36 de ani din Coasta, a murit pe loc. Răniţi în urma impactului au fost şi şoferul Loganului, dar şi unul dintre copiii aflaţi în căruţă, însă rănile suferite de aceştia nu sunt grave.
Localnicii povestesc că cei trei care se aflau în maşină se întorceau de la muncă, de la o fermă din Şintereag şi că mergeau spre casă. Căruţa pe care au lovit-o era oprită pe marginea drumului şi nu era semnalizată. Oamenii spun că băieţii care erau cu căruţa provin dintr-o familie săracă şi muncesc foarte mult pentru că tatăl lor e bolnav.
Cei doi fraţi au fost în această seară în pădure după lemne și la întoarcere au făcut pană şi de aceea căruţa era oprită pe marginea drumului.
Şoferul Loganului nu a observat căruța şi nu a mai apucat să frâneze, iar impactul a fost fatal pentru bărbatul aflat în dreapta. Acasă omul era așteptat de o soţie însărcinată în şase luni şi un copil de doar un an şi jumătate.
Poliţiştii au început cercetările în acest caz şi vor stabili cu exactitate împrejurările care au dus la producerea acestui accident și cine este de vină pentru moartea pasagerului din dreapta.