O tânără de 31 de ani a fost rănită în urmă cu puțin timp într-un accident de circulație, provocat chiar de ea, pe drumul de centură al orașului, la intersecția cu drumul județean care merge spre Sigmir.
Șoferița nu a fost atentă că mașina din fața sa, o autoutilitară, a frânat după ce alte două mașini, opriseră și ele la intersecția drumului de centură cu drumul spre Sigmir.
Pompierii de la descarcerare, o salvare a Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud și două mașini ale poliției rutiere au intervenit în urmă cu puțin timp la accidentul petrecut pe drumul de centură al orașului.
Șoferița în vârstă de 31 de ani nu a observat că mașina din fața sa a frânat și a intrat în plin sub aceasta.
În urma impactului șoferița s-a autoaccidentat suferind mai multe contuzii la nivelul coloanei. Tânăra a fost preluată de un echipaj medical, i s-a acordat primul ajutor și a fost transportată la Spitalul de Urgență Bistrița-Năsăud pentru continuarea investigațiilor.
Șoferul autoutilitarei, înmatriculate în județul Cluj, nu a suferit leziuni în urma accidentului.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că niciunul dintre cei doi șoferi nu consumase alcool înainte de a se urca la volan și efectuează la această oră cercetările la fața locului.
După ce ancheta în teren a polițiștilor de la rutieră va fi gata pompierii vor încerca să scoată de sub autoutilitară mașina condusă de șoferița neatentă, care s-a înfipt destul de bine sub platforma mașinii din față.
În zona accidentului circulația se desfășoară cu viteză redusă, fiind dirijată de polițiștii de la rutieră.