Trei copii au rămas sâmbătă noaptea, într-o clipă de neatenție, fără mamă și tată. Florin și Ioana, deși nu erau căsătoriți legal, creșteau împreună trei fetițe, care au rămas orfane în urma cumplitului accident petrecut la intrare în Susenii Bârgăului. Cosmin, un tânăr de 17 ani, a reușit să păcălească moartea... pentru a doua oară:
Un cumplit accident rutier a zguduit întreaga suflare de pe Valea Bârgăului. Doi tineri - Florin și Ioana și-au pierdut viața într-o clipă, din cauza neatenției și a vitezei neadaptate la condițiile de drum. Cosmin, vecinul care se afla cu ei în mașină, a scăpat teafăr din mormanul de fiare în care cei doi soți și-au pierdut viața.
Deși nu erau căsătoriți legal, Florin și Ioana aveau împreună două fetițe - una de 2 ani și o alta de 4 anișori. Ioana avea din prima căsătorie o altă fetiță de 12 ani care rămăsese acasă cu micuțele, în momentul în care părinții și-au pierdut viața.
Șocată de întâmplare, vecina, mama copilului de aproape 17 ani care a fost la un pas de a-și pierde și el viața, Victoria Lupșa, povestește că sâmbătă, înaintea tragediei, ar fi ieșit împreună cu cei doi tineri la o pizza, în centrul comunei Prundu Bârgăului. Mai târziu, spre seară, după ce micuțele au adormit, împreună Florin, Ioana și Cosmin, vecinul de 17 ani, au decis să iasă câteva ore la club, în discotecă. Apoi, înainte de a merge spre casă, au decis să meargă până în Susenii Bârgăului, la PECO, pentru a alimenta mașina.
Mărturia lui Cosmin, băiatul de 17 ani care se afla împreună cu ei în mașină, este de-a dreptul șocantă și o puteți urmări din materialul VIDEO.
Accidentul, petrecut cu doar câteva zile înainte ca adolescentul să împlinească 17 ani, a răvășit-o și pe mama copilului. Cosmin a fost și rămâne un luptător. Până acum a reușit să lupte pentru viața sa și a câștigat, de două ori... „Sunt răvășită total. Îmi pare bine că fiul meu este în viață, dar îmi pare tare rău de familia asta... au rămas fetițele. Noi am avut mare noroc, a avut zile de la Dumnezeu și putem mulțumi că e un caz fericit pentru el, pentru noi... În viață am mai avut cumpene, Cosmin a fost născut prematur, ștrangulat, reanimat - de asta am zis că probabil asta e încă o șansă de la Doamne-Doamne", povestește încă șocată de eveniment mama lui Cosmin, Victoria Lupșa.
Cosmin a scăpat aproape nevătămat și nici nu a rămas internat în spital. E plin de vânătăi, dar e în viață și e acasă, printre cei dragi, peste 10 zile urmând să împlinească 17 ani. Florin și Ioana vor fi înmormântați astăzi.