Dacă nu ești grijuliu cu numărul tău de mobil, ai toate șansele să te trezești într-o dimineață cu un telefon din partea unui domn impacientat care te întreabă, aproape răstit – doamnă, ați auzit ce s-a întâmplat cu leul?!! Îți imaginezi c-o să-ți spună ceva despre scandalul creditelor în franci și clienți hotărâți să iasă în stradă. Dar nu...
Nu despre așa ceva este vorba acum – ci despre faptul că „exact mâine, la ora 12.00 fix, dl Mugur Isărescu va anunța că...” – nu ai reținut exact ce anume va anunța gurvenatorul, căci nu te pricepi la asemenea detalii financiare, dar înțelegi din vocea precipitată a celuilalt că este foarte grav, după care urmează niște propoziții despre deprecierea istorică leului – mă urmăriți, doamnă?! – da, da, evident – deci v-ar conveni o dobândă de 2% profit din suma investită...? – știu și eu? nu sună rău dar...” „Dar cât anume ați putea să investiți, să tranzacționați?”
Iar tu timid șoptești „10 lei ar fi ok...?” Dar, rușinată, ascultând tăcerea dezamăgitoare de la celălalt capăt al firului – plusezi: „Atunci 50 de lei...?”
Dar nici cu o asemenea cifră dezamăgirea nu se risipește, dimpotrivă, oftează: „Vaaai, doamnă, dar suma minimă pentru o tranzacție este de 1.000 de euro!” „Aaah... 1000 de euro!? Păcatele mele, nu am atâta bănet la mine. În buzunar, vreau să zic...” Dar gluma îi pare celuilalt cam nesărată așa că încheie foarte repede: Bine, doamnă, când vă reveniți financiar aștept un telefon de la dumneavoastră...! Negreșit! Așteptați un telefon negreșit!
Și te simți mizerabil pentru câteva minute, după care uiți totul și îți vezi de treabă până când, trei zile mai târziu, primești un telefon similar și – ca să nu mai treacă alte zece minute de conversație inutilă la telefon – îl avertizezi (la fel de timid) pe specialistul financiar:
„Știți, cred că am vorbit cu un coleg de-al dumneavoastră, acum două zile, despre așa ceva...”
„Aah, un coleg? Despre ce sumă de tranzacționare minimă v-a povestit colegul meu...?”
„Despre 1.000 de euro!” răspunzi încântată că măcar atâta știi...
„Aah, nu! Nu! Noi suntem altă firmă, la noi suma minimă este de 5.000 de euro...”
„Ooo, într-adevăr... altă firmă... Dar ce se va întâmpla cu creditle în franci elvețieni nu cumva aveți idee...?”
Dar de dincolo nu se mai aude niciun răspuns, colegul a închis deja, cert este că oamenii au făcut repejor un Grup al Clientilor cu Credite în CHF care se manifestă revoltați pe net, care propun soluții celor care se află în această situație, filtrează inițiativele și socotesc deja cum să le susțină într-un mod rațional și organizat...
„Gata cu frica măi oameni buni! Nu rămâneți doar fără case! Veți rămâne cu datorii fără a mai avea nimic material! Nu mai e de mult salariul cât s-a făcut rata... Din ce să mai tăiem...?” scrie un cetățean acolo, în timp ce altul avertizează că dacă tot „s-au mărit pensiile și se vor dubla și alocațiile, cineva trebuie să plătească. Premierul a zis că nu poate să intervină, mai ales că-i vacanță. Nu am încredere în nici un politician. Doar ieșind în stradă vom putea face ceva....” și nu în ultimul rând, un al treilea îl invocă pe președintele țării salvator, ca de obicei: „Oameni buni, de ce vă plângeți aici unde știm cu toții despre nenorocirea acestor credite? MERGETI PE PAGINILE PREȘEDINTELUI IOHANNIS ȘI PONTA ȘI FACEȚI PRESIUNE PUBLICĂ ACOLO. VĂ PROVOC PE TOȚI SĂ ADĂUGAȚI CEL PUȚIN UN COMENTARIU ÎN CARE SĂ CEREȚI DENOMINAREA CHF PE PAGINILE LIDERILOR NOȘTRI POLITICI, IOHANNIS ȘI PONTA. AVEM NEVOIE DE O DECIZIE POLITICĂ PENTRU CĂ E O SITUAȚIE EXCEPȚIONALĂ...!!!”
Adevărul s-o fi aflând, ca de obicei, undeva la mijloc... Eminescu să ne judece...!
.jpg)
0728-237 215
