Cronicile străvechi descriu îngrozite şi cutremurate evenimentul sângeros şi tragic care a reprezentat şi prima atestare documentară a Târgului Nosa – mai târziu devenit Bistriţa: tătarii din estul Mării Negre, din zona Mongoliei de azi, au cunoscut  o creştere demografică fără precedent, dar şi o perioadă de perfecţionare a armamentului şi a mijloacelor de transport. Arcul cu săgeţi şi folosirea calului în confruntările militare atinge, la popoarele din această zonă, perfecţiunea militară şi le oferă oportunitatea cuceririi unor teritorii foarte întinse, din Asia până în Europa.

În anul 1241, tătarii au atacat Regatul Poloniei şi apoi Regatul Ungariei, prin trei coloane militare: coloana din nord atacă Polonia, fiind sprijinită de nucleul central al armatei tătare care înaintase prin actualul teritoriu al Ucrainei, în timp ce coloana sudică a atacat Transilvania în care tătarii au pătruns prin Pasul Rodnei şi au atacat, surprinzător, chiar în duminica Paştilor (31 martie 1241).

Cetăţenii oraşului Rodna au reuşit să respingă primul atac al tătarilor şi au rămas cu impresia că au obţinut o mare victorie, deoarece călăreţii tătari s-au retras. Încântaţi de o asemenea victorie – locuitorii din Rodna au început o mare petrecere care s-a sfârşit, însă, tragic. 

La adăpostul nopţii, tătarii au revenit şi au atacat din nou oraşul care, luat prin surprindere de atacul surpriză, a căzut pradă atacatorilor tătari. Judele oraşului a fost luat prizonier şi obligat să-i conducă pe tătari spre celelalte oraşe ale Transilvaniei.

Câteva zile mai târziu, pe 2 aprilie 1241, tătarii au ajuns şi la Bistriţa, cunoscută atunci sub numele de târgul Nosa. Un mare număr de creștini au avut de suferit din pricina distrugerilor, iar cronicile estimează că peste 6.000 de creştini şi-au pierdut viaţa în sângeroasa confruntare de forţe.

„În anul 1241 de la Întruparea Domnului, chiar în Duminica Paştelor (31 martie), peste codrii Carpaţilor au năvălit tătarii în Rodna, un târg al ungurilor, omorând 4.000 de oameni sau mai mulţi. În marţea aceleiaşi săptămâni (2 aprilie) au fost omorâţi în Târgul Nosa 6.014 creştini! O a doua hoardă tătară a năvălit în Transilvania ... Omorând conducătorul oştilor din Transilvania.” (Izvoare asupra istoriei saşilor din Transilvania între anii 1191-1975) 

După înfrângerea şi ocuparea localităţii Nosa, oastea tătară distruge oastea voievodului Transilvaniei şi pătrunde în centrul Regatului Ungariei.

Din dorința de a consolida militar zona carpatică, pe dealul dintre Bistrița și Dumitra, azi numit dealul Cetății, a fost construită prima cetate a Bistriței. Zidurile de piatră, care ocupau toată coama dealului, erau înconjurate de un șanț și întărite de puncte de observație care ofereau o vizibilitatea foarte mare pentru tot teritoriul din jur, până pe Valea Someșului, Valea Bârgăului și a Șieului.

Cetatea s-a aflat sub jurisdicția voievodului Transilvaniei și a regelui Ungariei, dar garnizoana îi proteja, în eventualitatea unui atac tătar, și pe locuitorii zonei.

În 16 iulie 1264, Papa Urban al IV-lea amintea, într-un document emis din Orvieto, de domeniile reginei numite Bistriche şi astfel a intrat în istorie prima menţiune a numelui actual al acestei comunităţi. Sub protecţia casei regale, ca parte a domeniilor reginei, localitatea Bistriţa şi întreaga zonă din apropierea oraşului beneficiază, în mai multe rânduri, de scutiri de taxe care permit dezvoltarea economiei locale.

În cursul secolului al XIII-lea, tătarii au atacat în continuare aceste teritorii, dar apărarea a fost organizată cu mai mult succes.

Sursa: Cultură şi civilizaţie la Bistriţa

Foto: art-historia.blogspot.ro