VIDEO: Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a vorbit astăzi în cadrul unei conferințe de presă despre legile justiției și impactul acestora asupra societății. De asemenea, nu s-a ferit să spună că de sărbători a primit diverse mesaje, asumându-și că este filat.
În ceea ce privește legile justiției, președintele Emil Radu Moldovan crede că nimeni nu trebuie să aibă tratament preferențial în România, indiferent de statut și că inclusiv magistrații trebuie să răspundă pentru faptelor lor, ceea ce ar trebui să îi responsabilizeze.
„În calitatea mea de cetățean am constatat că atunci când aceste legi au fost făcute praf prin asumarea răspunderii Guvernului Boc, în care s-au făcut modificări ca toată lumea să fie abuzată. Nu am văzut nici mitinguri, nimic. Sigur, n-am văzut nici la tăierea salariilor. Eu cred că era societate civilă și atunci, și este și acum. În schimb, nu erau suprapuse agendele”, a declarat acesta.
Mai mult, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud crede că în spatele protestelor au fost interese ascunse: „Cred că sunt destul de multe jocuri de toate felurile și cred că e cu mult mai multă lume supărată că nu mai poate să scoată banii din România afară și că trebuie să plătească impozit pe profit în spațiul în care îl produce. Ați văzut și dumneavoastră, ca mine, la televizor, o groază de firme care au finanțat protestele din București. Am văzut o groază de dovezi, nu vă mai spun de lucruri de aici din județ - oameni care mi-au comunicat că li s-a solicitat să facă astfel de lucruri. Eu cred că în mod democratic, pentru că eu înțeleg statul ăsta de drept, nu de drepți, ca toți oamenii să aibă drepturi egale în fața legii. Și atunci cred că un domn X dintr-un parchet Y, dacă a abuzat de cineva, trebuie să răspundă și atunci se va gândi de două ori. Un alt domn judecător Z dintr-o instanță W, când va face o analiză și știe că va răspunde pentru decizia lui, nu va da așa la semnat. În Bistrița-Năsăud avem 5.000 de mandate. Pe cine? Suntem în administrație o sută, mai sunt în mediul de afaceri o sută și până la 5000...? Ce costuri sunt în această zonă?”.
Emil Radu Moldovan a declarat că el nu încalcă legea, însă, cu toate acestea a fost filat ani de zile și nu a scăpat nici de sărbători: „Eu, dacă greșesc, trebuie să plătesc. M-am străduit și mă voi strădui să nu încalc legea. Nu fac afaceri, am primit o serie de scrisori și de Crăciun și de Anul Nou, că sunt interceptat, plasări etc., acuzat de abuz, de luare de mită, cu tot felul de firme de care nu am auzit în viața mea. Am fost interceptat ani de zile, filat, fotografiat, filmat, tot ce vreți. Asta e legislația. Sunt lucruri care fac parte din societatea noastră. Concluzia este următoarea: cred că toți trebuie să fim egali în fața legii, indiferent că suntem ciobani, președinți de consilii județene sau președinți ai statului român”.
vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.