Valeriu Dobrican este un bărbat lovit de soartă din toate părţile. Soția l-a părăsit și când s-a întors din misiunile în Afghanistan a găsit acasă doar copiii și sute de milioane datorie la bancă. Suferă de depresie, dar se ține tare pentru copiii de care are grijă. Fetița este grav bolnavă, iar singurul sprijin este bunica, bolnavă la rândul ei.
La etajul cinci dintr-un bloc din Bistrița locuiește familia Dobrican, ce a mai rămas din ea. Tatăl, Valeriu, crește singur copiii de șapte ani de zile, de când cea care a jurat să-i fie alături la bine și la greu l-a părăsit fără să privească în urmă, fără să o mai intereseze de soarta lor.
La doar nouă ani, cei doi copii, Vasilică și Andreea, nici măcar nu își amintesc atingerile mamei, n-au avut parte de nimic bun de la ea. În 2009, 2010 și 2011, tatăl lor a fost plecat în Afghanistan în misiune de război, el fiind angajat în Armata Română. Întors de acolo, după ce a suferit traume din pricina războiului, a găsit casa mai goală decât a lăsat-o, căci jumătatea sa l-a părăsit și și-a refăcut viața în Spania.
Acasă a rămas el alături de cei doi copii, care aveau doar doi anișori pe atunci. Odată ce am intrat în casa lor am dat peste o atmosferă grea, apăsătoare. Am simțit efectiv greutatea mare care apasă pe umerii tatălui. Cu probleme grave de sănătate generate de depresia puternică pe care o are, tatăl are grijă necondiționată de cele două averi ale sale: Vasi și Andreea.
Din păcate, soarta este de-a dreptul necruțătoare cu ei, căci Andreea suferă și ea, având un singur rinichi, nici acela complet funcțional și, în plus, și vederea ei este slabă, deși este la o vârstă atât de fragedă. Poartă niște ochelari „fund de borcan”, foarte scumpi, însă tatăl nu a lăsat-o niciodată să simtă că îi lipsește ceva și a făcut mereu tot posibilul să le ofere copiilor tot ce au nevoie.
Cu datorii de 30.000 euro și o chirie de 700 lei pe lună, Valeriu Dobrican locuiește în chirie într-un apartament curat și frumos aranjat, așa cum nu ne așteptam să găsim în casa unui tată singur. Valeriu Dobrican ne-a spus că nimic din apartament nu le aparține, nu au mobilier, absolut nimic, doar hainele de pe ei, însă le este mai bine decât unde locuiau înainte, fără apă și fără curent.
Cu toate lipsurile, copiii sunt respectuoși și cuminți, iar tatăl ne-a spus că învață foarte bine, deși s-a săturat ca alți copii să le spună „sărăntoci” și să râdă de ei pentru că nu au multe haine sau rechizite de tot felul.
Drama familiei este completată de boala tatălui, căruia îi vine greu parcă să și vorbească. Ieri, când l-am vizitat, ne-a spus cu amărăciune că nu mai poate amâna internarea la Cluj și îi va lăsa pe copii cu bunica pentru câteva zile. Bunica, bătrână și bolnavă la rândul ei, este singurul sprijin pe care familia îl are, însă din cauza bolii ei nu va putea sta prea mult cu copiii. Tocmai de aceea, Valeriu a spus că va încerca să îi convingă pe medici să îl lase să vină în fiecare seară acasă, iar dimineața să plece iar spre Cluj.
Brăduțul era deja împodobit când am ajuns noi, însă copilașii nu îl așteaptă pe Moșul, știu deja că îi va ocoli și anul acesta. De aceea, dacă sunt bistrițeni care vor să ajute familia Dobrican cu cât de puțin, tatălui i-ar prinde bine niște hăinuțe pentru Vasi și pentru Maria - ambii au nouă ani.
Dacă cineva are un dulap pe care îl poate dona, ar fi cum nu se poate mai potrivit, pentru că tatăl depozitează lenjeriile de pat și hainele groase pe sub paturi sau pe unica piesă de mobilier din dormitor. Când i-am întrebat, cei doi copii au spus sfioși că și-ar dori o tabletă de la Moș Crăciun, însă tatăl le-a spus că nu e voie să aibă asemenea pretenții.
Contul în care puteți dona bani pentru familia Dobrican:
IBAN RO08BTRLRONCRT0287857101
Dobrican Valeriu
Banca Transilvania
Cei care doresc să doneze sunt așteptați la sediul Asociației Impact Bistrița (strada Vasile Conta, nr. 1, etaj 1, camera 9 - în incinta Sălii Polivalente, fostul spațiu Spiru Haret), între orele 13:00 - 20:00. Dacă aveți orice întrebări puteți suna la numărul 0756 654 151 - președinte Asociația Impact Bistrița, Diana Moldovan.